În perioada martie-aprilie 2025, elevii Școlii Gimnaziale „Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos, au participat la Proiectul Educațional „Fii responsabil!”, derulat în colaborare cu Poliția Orașului Târgu Frumos. Acesta a avut drept scop principal, cresterea gradului de responsabilitate a elevilor, dar și al conducătorilor auto, cu privire la felul în care participă la traficul rutier, în calitate de pietoni sau de pasageri în mijloace de transport.
În cadrul proiectului au fost susținute ore de educație rutieră, finalizate cu evaluări scrise, în urma cărora, 26 de elevi au participat la o acțiune cu caracter preventiv, susținută de compartimentul rutier din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos. Au fost desfășurate acțiuni de sensibilizare a șoferilor, pentru a crește vigilența acestora în preajma școlilor din oraș.